Amintiri, experienţe, portrete, realităţi din Africa.
Încep cu o scurtă relatare despre care cred că am mai scris pe aici - maimuţa de care m-am speriat într-una din primele zile în Kenya. Nu că nu aş mai fi întâlnit maimuţe până atunci, căci am întâlnit, la grădina zoologică sau pe la mare parcă - cele cu care umblă pe plajă să faci poză cu ele. Dar alta este să te găseşti într-un mediu mai degrabă familiar lor decât ţie, unde sunt libere să facă ce vor - şi chiar fac ce vor!
Aşadar mă aflam într-un birou al centrului scout Rowallan, care se găseşte în pădurea Jamhuri, undeva în Nairobi. Centrul este amenajat în mijlocul naturii, neexistând o clădire de birouri, ci diverse căsuţe mai mici având câte un birou-două. Ei bine, lucram la calculator, fiind destul de prinsă cu ceea ce făceam, dar am observat la un moment dat o mişcare în uşă. Din obişnuinţă nu i-am dat atenţie, crezând că este probabil vreun câine de pe acolo care venise să dea târcoale. Nu ştiu cum fac însă şi ridic totuşi capul, cu intenţia de a face o mică pauză, şi când colo... câinele meu era o maimuţă, cea pe care o vedeți în fotografia de mai jos, care intrase foarte firesc în birou - de unde deduc că era obişnuită, aruncase o privire să vadă ce poate 'împrumuta' de pe acolo, şi numai bine că i-am întrerupt eu incursiunea, altfel sigur nu ar fi plecat cu mâna (să-i zic totuşi mână?) goală...
Nu ştiu cum aţi fi reacţionat voi, dar să te trezeşti cu o maimuţă în aceeaşi încăpere cu tine, şi cu o maimuţă care nu se sperie de sperietura ta - căci poate tu eşti de fapt cel care se sperie mai tare - nu e ceva ce te lasă rece. Mai ales că o luasem drept câine! :) Aşa că imediat ce treci de surpriza iniţială (care chiar e puternică) te amuză întâmplarea şi ţi se pare tare originală, după care îţi dai seama că maimuţa nu părăseşte totuşi încăperea, aşa că treci la faza următoare - îi faci poză după care îi vine timpul să meargă înapoi în mediul ei, adică prin copacii din jurul casei.
Şi ajungi într-un final şi la lucruri mai teoretice, căci începi să diseci întâmplarea şi să te gândeşti cât de diferite sunt realităţile în care trăim în lumea asta, şi cât de multe realităţi sunt! Dacă noi aici în România (sau poate doar noi aici în Bucureşti :P) suntem obişnuiţi cu câinii în situaţia despre care v-am povestit mai sus, în Kenya oamenii sunt poate mai obişnuiţi cu maimuţele decât cu câinii. Şi poate că în altă parte a lumii cu păsările, sau cine mai ştie cu ce? Sunt întâmplări mărunte astea, amuzante, dar care îţi arată cât de diversă este lumea chiar şi numai din perspectiva animalelor din jurul casei.
***
De ce
mărgele din şirag?
Nu v-am scris despre asta până acum, dar în Kenya mărgelele constituie cea mai răspândită podoabă, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi: că sunt sub formă de brăţări de diferite combinaţii de culori, mărimi, modele, că sunt coliere mai late sau mai înguste, cercei, inele, curele, modele la sandale, toate sunt înşirate pe o sârmă sau pe un fir de aţă şi sunt purtate aproape în unanimitate. Sunt mii de mărgele micuţe, înşirate cu migală de femei şi copii care îşi câştigă astfel existenţa, dar mărgele care au un sens. Căci dacă nu ar fi înşirate nu ar alcătui modelele atât de frumoase, de pline de culoare şi parcă de viaţă, modele şi culori din care ai senzaţia că simţi Kenya şi locuitorii săi aşa cum sunt ei: veseli, diverşi prin toate cele 42 de triburi care există în Kenya, şi totuşi alcătuind un singur popor, strâns laolaltă în jurul unor tradiţii pe care le mai păstrează chiar şi astăzi.
Astfel, fiecare amintire, experienţă, fiecare portret sau realitate despre care vă voi scrie este o mărgea din şiragul numit
Africa mea, adică Africa, sau Kenya, aşa cum am cunoscut-o eu. Sper să pot reface şiragul cu modelul şi culorile sale cât mai bine, pentru ca să vedeţi şi voi într-un final frumuseţea şiragului numit Kenya.
