Îmi place Bucureştiul

… pentru că

• aici plouă, bate vântul, răsare soarele, ninge – la fel ca în oricare alt loc;
• sunt oameni pe trotuare, în maşini, pe bicicletă – ca şi acolo unde eşti tu acum (Timişoara, Braşov, Tg. Mureş, Sibiu, Constanţa, Alexandria, Oradea, Suceava);
• mergând pe stradă treci pe lângă clădiri, parcuri, colţuri de stradă;
• are cofetării, restaurante, patiserii, terase, fast food-uri, la fel de colorate, gălăgioase, îngrijite, amestecate ca în orice oraş mare.

dar

• când plouă în Bucureşti nu plouă peste tot, şi am surpriza să scap de ploaie în Militari deşi în Pantelimon toarnă cu găleata;
• unii dintre oamenii de pe trotuare, din maşini, de pe biciclete sunt prietenii mei, rudele mele, colegii mei;
• când merg pe stradă trec pe lângă fostul Palat al Telefoanelor, care pe vremuri era cea mai înaltă clădire din Bucureşti, şi care pentru mine a fost una dintre primele clădiri-reper din oraş în primele luni după ce m-am mutat aici;
• parcul Tineretului a fost şi rămâne bucăţica de munte şi natură pe care o savurez când mi-e dor şi nu pot pleca din oraş; aici am ieşit seara să mă relaxez după serviciu, aici am povestit, făcut planuri, ascultat seri la rând, aici am alergat, am mers pe bicicletă, am stat pe insulă cu prietenii;
• la colţul dintre Regina Elisabeta şi Academiei am stat de atâtea ori la semafor, am ascultat uneori pe nenea cu acordeonul seara, am luat taxiul noaptea spre casă, am trecut pe roşu grăbită cu cursuri în mână sau am aşteptat să trec în sens invers spre Springtime;
• cofetăria de la Romană, cea cu preţuri studenţeşti şi lapte bătut la pahar (nu mai întâlnisem până în primul an de facultate!) a fost cea care m-a găzduit în pauze dintre cursuri;
• la restaurantul La Escu (Piaţa Lahovari) am mers să încerc felurile de mâncare cu Carmen înainte de Management Training-ul de la cercetaşi din 2007; mai târziu am fost acolo cu Quie, aflată în trecere prin Bucureşti, sau cu Adela;
• patiseria dintre Veteranilor şi Gorjului are cele mai bune plăcinte cu dovleac din Bucureşti;
• terasa de la Octoberfest a ascultat atât de multe discuţii de-a lungul timpului – pledoaria lui Petre despre motivele pentru care are dreptul să descarce filme şi muzică de pe internet, contra argumentelor aduse de Yeti, a adus laolaltă atât de mulţi dintre prietenii mei, mai ales în Noaptea Muzeelor, când eram strânşi în jurul castronului cu castraveţi muraţi;
• shaormeria de la Politehnică, punct de reper pentru viaţa de oameni nocturni şi înfometaţi ai Bucureştiului a fost mereu îndestulătoare pentru toţi, chiar şi pentru cei cărora nu le place ayran-ul.

Pentru că Bucureştiul este subiectiv!