Primele impresii

Postare tot de ieri, 21 iulie, nu am avut cum sa o public :)

***

Kilimani Estate – nu stiu adresa exacta insa in aceasta zona locuiesc in Nairobi; sau cel putin aici imi petrec serile si dorm. Acasa la familia matusii lui Esther, Lynnette. Cum s-a nimerit nu stiu, insa e o familie extraordinara si incepe sa imi placa din ce in ce mai mult: o familie obisnuita, glumeata si amabila – Lynnette este mama, si are 3 fii ('this is a house of boys', precum imi spunea Lynnette in prima seara). Sunt 3 frati si nu au nicio sora. Dar gatesc cu randul, merg la facultate sau la scoala, iar serile si le petrec uitandu-se la filme sau jucandu-se la consola (evident ca au o gramada de jocuri si strategii, unul dintre ei e pasionat de mitologia greaca, iar azi de dimineata imi spunea despre Meduza si nu mai stiu ce :P). Pe el il cheama Hillary si e cel mai mare dintre ei. S-a intors abia aseara de la spital, deci nu am avut timp sa il cunosc prea bine. Cel de-al doilea ca varsta este Bryan si studiaza ingineria civila la facultate – e in perioada examenelor acum, dar de vineri incepe vacanta pentru el, asa ca imi promite ca de vineri iesim in oras. Iar una din intrebarile pe care mi le pune este daca sunt ok cu iesitul seara in oras pentru 3 seri la rand (adica de vineri pana duminica!). Il intreb ce inseamna pentru el iesit in oras si-mi spune ca de pe la 6-7 pana pe la 3 sau uneori 4 dimineata – ei bine, pe mine n-o sa ma tina atat, dar pot incerca pentru o seara, de ce nu? Arnold este cel mai mic dintre toti, are 19 ani si inca mai e la liceu. Dar acum e vacanta, asa ca isi permite sa stea pana dimineata la 4 ca sa se joace la consola. A fost ghidul meu in primele doua zile de aici, iar aseara m-a invatat sa gatesc ugali, un fel traditional de mancare din Kenya. Se pare ca saptamana aceasta e randul lui la bucatarie. Interesant este ca desi e o casa numai de baieti, ei sunt cei care gatesc si fac majoritatea treburilor, iar Lynnette ii asista mai mult. Imi place educatia pe care o primesc in acest fel – pana la urma toti 3 stiu sa gateasca (si sunt specializati: Hillary gateste cel mai bine carnea, Bryan – ugali, iar Arnold legumele) si tin casa de unii singuri.

Nu stiu exact unde lucreaza Lynnette, probabil in asigurari, caci face zilnic 2-3 drumuri la banca, si a fost plecata la un moment dat pentru o perioada mai lunga de timp la Dubai. Povestim in fiecare seara inainte de culcare – in prima seara a fost tare uimita sa afle ca la noi vinul este oferit uneori gratuit la unele hoteluri, sau ca oricum nu e foarte scump. Iar cand i-am spus ca bunicii mei au propria vie si ca in fiecare toamna fac vin a fost si mai surprinsa. Probabil unul din primele lucruri pe care le fac de indata ce ajung acasa este sa le trimit cateva sticle de vin, mi-ar placea sa ii vad cand vor deschide pachetul :) Aseara am vorbit despre cum sunt nuntile la ei si la noi; discutia a pornit de fapt de la o intrebare a lui Lynnette legata de cand as vrea sa imi fac parul – ma intreba de fapt cand vreau sa merg la un salon (se pare ca aici asa se face :) - iar cand a aflat ca nu merg de obicei la salon a fost din nou surprinsa. Dar – si aici e partea frumoasa – mi-a spus ca inainte sa plec trebuie sa merg la salon ca sa-mi fac codite in stil african :D

Si pe langa aceasta intreaga familie am mai cunoscut inca o gramada de rude... :) Am cunoscut-o pe sora lui Lynnette (care lucreaza intr-o fabrica de cafea) si pe sotul ei, precum si pe o alta verisoara (fiica fratelui lui Lynnette), Samantha. Este o familie foarte numeroasa si curioasa sa zicem. Pentru ca daca Arnold, Bryan si Hillary sunt doar frati, Esther, verisoara lor, are numai surori. Si celelalte matusi sau ceilalti unchi au numai baieti sau numai fete. Doar familia Samanthei o are pe Samantha si baieti. Daaaar.... sa va povestesc despre Samantha :) O sa vedeti de ce.

Samantha este la o scoala de piloti! E prima persoana care studiaza pilotajul pe care o cunosc. Se pare ca in Kenya foarte multi studiaza pilotajul. Samantha mi-a povestit destul de multe despre scoala ei, despre orele de zbor, despre coruptia care nu-i lasa decat pe cei care platesc foarte mult sau sunt cei mai buni sa isi gaseasca un loc de munca drept pilot. Si mi-a propus ca duminica sa ma ia la ea la scoala pentru a zbura putin cu ea. Asta e de departe ceva ce nu am mai facut pana acum si o ocazie care rareori se iveste – mai ales in Kenya! Prin urmare entuziasmul meu creste si sper sa fie vreme buna duminica!

Pe langa toti cei despre care v-am povestit pana acum mai este si Derek, unul dintre colegii lui Arnold, care isi petrece vacanta acasa la Lynnette, plus o alta prietena a lui Arnold, al carei nume nu l-am retinut, spre rusinea mea :( Am o mare problema cu retinutul numelor si nu reusesc sa o stapanesc... Iar de cand am ajuns aici am cunoscut atat de multa lume incat imi este foarte greu sa imi aduc aminte cum ii cheama pe toti.

***

Inainte de masa, in fiecare seara, se face rugaciunea. Nu sunt o persoana religioasa si de obicei nu ma preocupa asta, insa am fost impresionata de acest obicei inca de cand am ajuns. Daca televizorul e aprins si se urmaresc stiri pana atunci, el este stins pe durata rugaciunii. Care rugaciune nu e ceva foarte religios – e o rugaciune de multumire pentru mancarea de pe masa, pentru lucrurile bune care s-au intamplat in familie in ziua respectiva sau in ultima vreme, pentru sanatatea membrilor familiei etc. E un fel de introspectie in cadrul familiei. Mi-a placut foarte mult asta si poate si noi ar trebui sa facem asa, caci de cate ori stam seara si ne gandim la lucrurile bune care ni s-au intamplat in ziua respectiva? Nu cumva tindem sa ne gandim numai la ceea ce ni se intampla rau? Am stat vreodata sa rememoram si sa ne bucuram cand unul din membrii familiei s-a intors de la spital in sanul familiei, asa cum s-a intamplat cu Hillary aseara? Sau sa ne bucuram ca avem un oaspete acasa, asa cum m-au amintit pe mine in timpul rugaciunii tot aseara? Sau sa multumim ca avem mancare pe masa, si sa ne rugam sau macar sa dorim si celor care poate nu au sa aiba si ei? Cred ca in majoritatea familiilor sau caselor asta nu se intampla. Suntem mult mai superficiali si mai departe de spiritual, trecem atat de repede peste situatii, oameni... Dar bine, sunt doar gandurile mele toate acestea, si ma intrebam daca sa scriu despre asta sau nu. Am facut-o acum :)

***

Pot spune ca sunt coplesita de o gramada de fructe, plante sau legume noi aici? Aseara am mancat papaya, iar azi de dimineata cartof dulce (mai galben si mai mare decat cartoful obisnuit), dar care nu e considerat leguma, ci un fel de fruct. Este exact ca un cartof, doar ca este mult mai dulce. Si foarte bun! :)

***

O alta supriza este porumbul, care aici este alb si nu galben. Prin urmare 'mamaliga' lor (care se face pentru ugali) este alba (interesant, nu? cica doar in Africa de Sud mai sunt porumbi galbeni). O sa incerc sa aduc cateva boabe de porumb acasa ca sa facem si noi porumbi albi. Poate aduc si un cartof dulce – ma tot intreb, noi sigur nu avem sweet potatoes?

***
Aceasta a fost lunga poveste de astazi... Sunt atatea de povestit incat as scrie la nesfarsit :)